nu cunosc aceste priviri
ce-mi cern un chip cunoscut
scos de sub mîl şi stropit
peste iarba udă
parcă m-aş urâ pentru fiecare
mîngâiere ce ţi-am dat-o
necondiţionată,
nu ai meritat să-ţi
sorb buzele, să-ţi inspir
mirosul de tei uscat
eşti seacă, exact ca un rîu,
eşti putredă,
deşi sună siropos, acest te iubesc
vechi de 3 ani, mă izgoneşte
aproape, cît mai aproape.
de tălpile tale, să le văd
cum uscate, gonesc prin ţărână
acest te iubesc... stresant, ce-mi
ţipă-n timpan, ce-mi presară
venin pe limbă.
mă jigodie, dispari din vise
din gust, din ecou,
din purtare!
l-am îngropat azi, chipul tău,
în mîlul uscat, în lut, in piatră,
la rădăcina sălciilor,
şi frământând cu mîinile astea,
crude, am făcut palat pe măsură
să-l închid acolo, pe veci
să-l văd doar cînd am să pot
în timp... şi-n ani
la ce a fost.
