cromatic

dăăăăăă-mi...
o..
fereastră deschisă
din lemn de stejar
vopsită negru
să aibe priveliște către
un drum pustiu
să mă trezesc zilnic
și să mă tenteze
să merg pe el

dăăăăăă-mi...
o...
dacie veche
să-i simt mirosul
să mă întorc la a fi copil

dă-mi o gaură
în portofel
să nu-mi
mai doresc bani pentru tot restul
vieții mele

vreau o...
operație pe creier
să-mi extirpezi centrul
emoțional
după aceea...
dă-mi o...
o ușă să nu o pot deschide-n veci
și să nu simt
că mă oftic
pentru că nu știu ce se află
în spatele
ei.

dă-mi o gradină
plină de flori
pe lîngă drumul meu
pustiu
din fața ferestrei mele
să știu ce pierd

dă-mi în fiecare zi cîte un strop
de apă pentru gîtul hămesit
dă-mi o palmă bună
pentru obrazul gros
un cîine cu heterocromie
să ne privim unul pe altul
să înțelegem nimic

dă-mi un parchet ce
scârțâie
într-un conac vechi
plin de fantome
să le pot speria cu fantomele
mele
ce mă urmăresc
pretutindeni

și cînd voi avea toate astea
nimic ar conta
pentru că presărate
pe tălpile mele
nu am să le simt
gustul.

eu-mi cerșesc liniștea.

măi, mamă,
cînd scrii cu
stânga ai toate
șansele
ca
acele cuvinte să
iasă
scrise
stângaci
si tu arme posezi
puține
doar cuvintele ce-și
încețoșează mintea
le poți folosi
în război

geometrie
simetrică
emoțională
la poli
diametrali
opuși

amintirea
se destramă
încet
alunecând pe iarbă
cei ce vorbesc
nu știu
un lucru
și cei ce
au diamante-n
buzunare
nu pot cumpăra
un zîmbet
închegat în cristale.

băi, și cuvinte serioase
precum dragostea
nu-mi pot
desfăta buzele
sau corzile vocale
căci am
niciun cuvânt
îmi blestem norocul
ce
m-a facut să mă pierd
în pustiu.
arme de război
ruginite,
imaginează-ți
acorduri de
chitară
pe un nisip aspru
zgâriat
de scoici
imaginează-ți
multe
imaginează-ți
de vrei
noi doi
pe nisip
liniștiți

despre închisori si evadări ca-n filme

fă-mi o favoare
cand ies din cameră
stinge lumina
în mintea mea.

cum ai făcut mereu,
cum pașii
s-au spart
repetitiv
de timpanul meu
zdrobindu-l.

respirând acest
aer împreună
de parcă a trecut
o eternitate
mă face să ruginesc
în creier,
îmi face ca
încheieturile mîinilor
să obosească
scriind litere.

dacă te uiți atent
poți vedea
toate aceste
pilituri de metale
diferite
cum își schimbă
culoarea
cînd le atingi.

poate nu-mi ești de folos
mă gîndesc
pentru că nu-mi
pasă cînd
te chircești
plângând
sau că-ți curge mascara
sau ca sughiți de plâns
sau... că nu-ți pasă
deloc.

aș țipa din
rărunchii sufletului meu
că sunt liber
și ghici ce... ?
mi-am dat seama că
eram mereu liber

în închisoarea ce
mi-am construit-o...
singur.