se scurge un
soi de rugină
dintre lemnele astea
ce le-am trudit cu umerii,
mînjită de picăturile
ce cad de sub norii
sugrumați.
gînduri negre brăzdează
obrazul și mimica feței
ceva ce ți-ai dori
să nu afișez,
ți-ai dori să dispară
să se strămute peste
granițe
topite-n aur și argint
am de așteptat mult
și timpul nu este prietenul meu
și nimeni nu este prietenul meu
și locurile astea sunt negre
și necunoscute
sentimentul de obscuritate
se adâncește
căci civilizația de am
cautat-o, m-a găsit
și m-a pedepsit că
am cutezat să o deranjez.
fiecare zi, este un bici
dat cu putere
pe spatele meu
alb
fiecare secundă, este
ca o unghie smulsă
cu cleștele așteptării
și aveam pretenții, vise
dar s-au năruit sub
gîndul acestei așteptări sinistre.
