argilă și aur

dacă ai putea să extragi
argila din aur
să sculptezi un chip
și să nu-l uiți toată viața

dacă ai putea să
manipulezi mersul picioarelor
să le pui să se indrepte
către ușa ta
nu ar pleca
în veci

așteptând sunete să clacheze
în întunericul lunilor
de August
aș vrea să te întreb
dacă ai vrea...

turnând apă peste
lanțurile ce țin
două mîini ce țin
două mîini
visând aprig
libertate rece

am să sculptez
în argila mea
un volum întreg
de cuvinte
ce-aș vrea să
ți le rostesc

în lut și pietre fine de mare
să piară
luni calde de Decembrie
sub tocul ușii
îngropate

și sub scoici
să fie firimituri de zahăr ars
să ducă
încet către
ochii tăi
căprui

pe umeri dezgoliți de floarea soarelui

i had a dream today
of blue and gray
of sweet lemon juice
the bitter sweet taste.

e liniște și încerc să savurez
noapte așa cum se desfășoară ea
în voalul ce-ți acoperă
mîinile reci

vreau amintiri
,mi-a zîmbit în urechea surdă,
vreau frînturi
de gînduri
să-mi oblojesc rănile
vreau
osîndă grea să-mi stea la căpătâi
pe umeri dezgoliți de floarea soarelui
procese de conștiință și nopți
reci in vara lui August
ploi torențiale
în așternuturi de satin
vise să visez în nopțile insomniace
ce-mi zgârie cortexul
și un zîmbet perfid să
umple încăperea de lumină
difuză

în schimb poți visa
la nesfârșit
un final fericit, o casă pe un deal
cu
copii tăi cu tot
cu cizmele moto
aruncate pe la intrare
cu clătite cu sirop
și dimineți frumoase
și...
cînd te trezești,
mi-a zis îngândurată
să lași ușa descuiată
de aș vrea să mă
cocoț în pat lîngă tine
ușor să-mi fie
și patură... păstrează-mi un colț
căci lăngă tine
duc lipsă de
nimic.

transfuzie de amintiri

m-am gîndit că-n
palmele ce
ne-au scris amintirile astea
azi
să scriem cu markere permanente
două cuvinte unul altuia

întinzând brațele să pot cuprinde
tot ce ții minte
întinzând brațele
să poți cuprinde
tot ce ți-aș putea
șopti
într-o noapte de Iulie

suntem pierduți
nu ți-ai dat seama?
zburând ne-am
rătăcit
și puțin ne pasă
dansând sub...
copaci

hei...
dacă uit vreodata
fă-mi transfuzie de ceea
ce s-a
așternut în amintirile noastre
lunile astea
de cînd ne-am
cunoscut

și dacă ar fi să plouă
cu frunze ruginii
sau...
fulgi de zăpadă
puțin ne-ar păsa
dacă ar fi să ningă
cu imagini alb negru
de-ar fi să-ți sterg
fiecare oftat
din piept
de-ar fi
să fi fost diferit
poate ar fi fost, dar nu-i
și sunt aici pînă
nu am să plec
și fiecare cuvânt de alinare
o să fie un drum
plin de gropi
ca și cel pe care
călcăm
ca și fundația pe care o
să clădim.


Vrei să zburăm undeva?
departe să ne sărutăm...
cu prima zăpadă,
cu ultima stea fericiti la pământ să cădem...

naufragiu cu stîngăcie

cu mișcări
întrerupte și nesigure
cu pași
înceți
și mușcături somnambule
timpul înconvoiat
în jurul oaselor slăbite
de vorbe de ocară
și cuvinte puține
secăuite de mers prin deșert
fără pauză pentru o gură
de apă sau vin
fără atingerea unei frunze verzi
sau
mîngâierea unei petale
de crin imperial
sau...
mîngâierea altor cuvinte
decât cele ale gîndurilor proprii

suferind de
privire slabă
și genunchi moi
în oglindă
stă încruntată
o reflexie neprietenoasă
cu barba albă și plină de
nisipul din apa mării
naufragiatul
își caută scăparea de ani
grei
de pe această bucată de cărbune
arsă
îngropată și uitată de
climă.

negăsind un prieten
în afară
de scoica ce-i zgârie
degetul mare
și zilele ce-i marchează
trupul pîrjolit
de apă sărată
cu brăzdături de bici
condamnat
să naufragieze
pe insule
vitrege.

puținul pe care știu că-l pot avea

aș fi vrut, poate,
ca orice oglindă
să răsune negru
să aibe un ecou
bine definit de
timp și spațiu

transportul de sunet de la
corzile vocale în straturile de aer
azi s-a oprit
s-a poticnit în indiferență
și dispreț

m-am gîndit că azi
am împletit destul timp
încât să irosesc
și mîine stând în picioare
adulmecând izul de zi
noroioasă

pe măsură ce
rămân fără măsură
pe măsură ce timpul se încheagă
îmi doresc să pictez pe pînză
nonsensuri pastelate
cu miros de carte veche

pe măsură ce măsura trece
îmi doresc mai mult
din puținul pe care știu că-l pot avea
asta-i firea mea

life's poetry... is the deepest i ever felt

simt o liniște
încuiată adânc cu lacăte ruginite
cuvinte plăpânde atârnă
zgârie cu unghiile
foaia pe care-mi vărs
inspirația

azi...
azi a trecut surd fără ceva anume
azi a trecut cu rost
ca orice zi eliberată din întuneric
repede
și văd, fără tine,
un tipar ciudat

am rupt cheilie-n ușă
am oprit ceasurile din casă
să nu poți pleca
și nici
timpul să treacă

să las persoana ciudată din mine
să asculte tăcerea secundarului
ce vestește
nimic
și coloană sonoră
îmi poate fi
poezia ce viața o
urzește printre
scândurile din gard
ce despart
aceste mări
agitate de nori de praf

cuvinte înnabușite de tuș negru
foi sugrumate de alb
pereți
albaștri
și camere fără încuietori
mă gîndesc
să trăiesc în văzul lumii oarbe
ce-mi promite
că mă va ameți ușor
fără
anestezic
și-mi va recita ușor
Eminescu
sau
Bacovia
ale căror nume
demn nu-s
a le pronunța
sau voi auzi
o baladă a lui Porumbescu
scârțâind a vioară
pe la fereastra casei.

...poezia vieții e scurtă
dar eu o pot scrie
în cîte catrene și cîte strofe vreau
pentru a-mi sărbători
timpul petrecut
pînă acum.

cinșpe Mai.