luni, 14 decembrie 2009

mă gîndeam să vă recomand o melodie
personal îmi aduce aminte de astă vară
cînd, împreuna cu alţi 3 prieteni, mergeam spre
Costineşti cu motocicletele.
era ora 2 dimineaţa,
luna se reflecta în apa limpede
a Techirghiolului.
o scenă de vis.

duminică, 13 decembrie 2009

al cuvintelor nerostite

întreabă-mă cum a zburat timpul
pe lîngă noi,
copii,
aşa cum obişnuiam să fim,
fimaţi de timp,
învăluiţi de ceaţă.
toate cuvintele ce le primesc,
în ureche să-mi răsune,
le primesc cu drag, cu dor
ca ceara picurată pe covor
întreabă-mă cum zboară timpul
şi nu aş şti să-ţi răspund,
nu aş şti cine sunt
identitatea mea timpurie
ascunsă de mîini omeneşti
mămoase,
imprejmuite de muşte,
de primejdie,
de seri în fum de ţigară,
nu al nostru,
căci nu fumăm.

parcă am zbura prin clişee
te-aş atinge, te-as mîngâia
dar patul a fost mutat,
pereţii au fost văruiţi
noi nu mai suntem
de mult ceea ce eram,
acum suntem ceară topită
sub flama timpului
iar opţiunile sunt din ce în ce mai
restrânse.

aş fi şters strofa asta...


să fiu egoist?
acest eu, nou născut
chipurile, gata să judece,
dar cine ar înţelege
seri petrecute pe plajă
pe ascuns în maşină
gata să
închei tot.

să le dau chei tuturor
spre acest abis.

acum, văd doar drumuri
cu peisaje rupte din
imaginaţia mea,
cu mîini ce se împletesc,
sub farmecul de odinioară.
chipuri ce se schimonosesc,
în maşină, la drum lung,
de oboseală.

a trecut, mi se comunică în
căşti
a trecut, îmi şoptesc,
parcă pierdut,
parcă mai bun,
mai puternic.

maestru al cuvintelor nerostite.
ai pierdut, în faţa ta.

întreabă-mă, Mă,
Unde a trecut timpul,
iubindu-te singur?

duminică, 16 august 2009

frânturi de lumină

îmi las...
palmele să-mi curgă
pe faţă
poate, frustrat
poate doar sub influenţă
poate trădat de gesturi
poate sunt multe de zis
dar simt nimic
nimic adevărat,
sunt eu, trecut prin multe
prin foc şi iad,
prin rai şi zîmbete
prin iubire, transformată
în ură
ce crezi că ai putea să faci tu să ajungi
aici
să-ţi zic?
NIMIC!
după toate, sunt... de
nepătruns
de neatins
mă simt
Invincibil,
tu?
pleavă
în vînt ca şi restul.


am
amintiri cenuşii ce-mi
răzbat
creierii
atâtea de zis
dar cui?
merită deranjul
cineva?
sunt
aici de atât timp,
atătea...
frânturi,
nimeni...

miercuri, 12 august 2009

iluzii optice

dacă mi-ai putea
citi oboseala din ochi
nu ai sta ca proasta-n
uşă şi te-ai zgâia la mine
nu ai lăsa loc de vorbe
sau
miros de parfum pe holul
ăsta mizer
care duce către ochii tăi.
acest hol
ce începe din dormitor
duce către uşă
ca şi viaţa noastră
împreuna
pictată stângaci
de către un copil.

dacă ai vedea tremuratul
picioarelor
sătule de drumuri
de la pat la
uşă
de la mîna ta la
scrisori de adio
de la geamătul tău la
părul ce-ţi dă de gol
corpul fraged

dacă ai vedea mai multe
lucruri ce alcătuiesc
o atracţie necesară
acestei relaţii
muribunde
şi fără capăt
dacă ai vedea...
dar uit, zilnic,
că eşti oarbă
şi prin ochelarii tăi
fumurii
nu se vede, verdele acestei lumi
sau albastrul din fusta ta
sau...
alte lucruri lipsite de sens.

lucruri lipsite de sens

...

Basarab Ioan: NU poti sa faci unii oameni sa te placa
Basarab Ioan: indiferent de ceea ce ai face

luni, 10 august 2009

tratat de toamna

frunza asta de mesteacăn
mestecată de atâtea ori
şi înghiţită
şi scuipată...
nu-şi găseşte locul
între celelalte frunze
căzute din copac
ar prefera să
mucegăiască-n
aer
să ajungă jos doar
mucegaiul său brun
doar sămânţa de se vrea
aşternută sub gorun
doar coada ce-o ţinea
strânsa de braţul
copacului.

împlinite sau nu
dorintele fiecărui om
sau frunze ce
îi este dat să traiască
asemenea vremuri
gata să-i tulbure mintea
să-i răscolească
ochii
şi să-i schimonosească faţa,
devin
lut sub lopata vremii
sau
pământ gata de călcat.
simţi ca aceasta călătorie
a frunzei tale nu mai ia sfărşit
cazi în continuu timp de
ani buni
iar mucegaiul ce ar trebuie să se formeze
înainte să-ţi pierzi culoarea
întârzie să apară

cine sunt eu?
această
fiinţă
ofilită de-şi
priveste-n cioburi
chipul
peste ani ce s-au cernut
căci,
orice clovn sub mască
e gata să izbucnească-n lacrimi.

joi, 6 august 2009

franturi de litera

cuvinte
închegate,
deasupra mea
polarizând
privirea ta, plină de
ochi căprui
privind strâmb
prin gratiile astea,
de mi le-am construit
singur
alungând palmele
reci de pe spinare
ce le simt
pe fruntea palmei
întinse spre
orizontul
distrus.

am auzit
zgomote
ţesute de
gîngânii ciudate
cuibărite-n palme
slab,
te-am confundat
prin priviri
de puştan
fraier...
FRAIERE!!!

ce-am scris pînă
acum
minciuni la uşa
minţii mele
minciuni şi frânturi de
litere mucegăite
şi din colţul paginii
se dictează...
"creeaţi o postare"
lucruri simple
ce se vor aţi îngreuna
ţărâna de o cari
pe umeri,
cu greu.

nu e timp
frânturi de cuvinte
cuvinte frânte
şi ce-aş rosti
se lasă aşteptat
căci îmi lipseşte
un cuvânt ce nu-l pot
urni pe buze.

miercuri, 29 iulie 2009

prefaţă...mereu am urât cuvîntul ăsta...
adica, o faţă la început... la ceea ce urmează să
spun. există doar o singură faţă... nu am mai multe :

nu sunt stropi să spargă gheaţa ce o vărs in pahar
sau mulţimea de isteţi gata să te ajute,
căci... prieten drag, ezitarea mea dulce are... defectele sale
şi tu nu dormi la ora asta, dar telefonul sună tardiv cu regrete că ai plecat
drag prieten... drag,
sunt mulţumit că găsesc diacriticile greu pe această tastatură
sper să regăsesc acel drag prieten... drag,
printre rînduri căci nu am cui să-i zic,
şi aşa s-a spart acel cub de gheaţă cînd ne băteam şi eram
pequenos.
bă prietene... Bă!!!
un avion aşteaptă, noi ne ţinem răsuflarea, te invidiez şi-ţi urez succes
şi în acelaşi timp te vreau acasă, lîngă noi, că doar aici te născuşi,
bă prietene, bă!

luni, 13 iulie 2009

între așternuturi

nu am învățat să controlez
ce-mi dictează mîna
cuvintele ce se vor scrise
pe pata asta de foaie
cuvintele ce vor să păteze
aceste mîini murdare

ce rost ar fi avut
picăturile ce cad pe burlan
ținându-mă treaz,
departe de acest somn dulce,
matinal,
ce rost ar fi avut muzica,
ce-mi răsună în căști, tare,
obosindu-mă.
decad cu fiecare notă muzicală
ce-mi crestează timpanul

ce rost are... acest univers
ce ți-l creezi înainte de fiecare
închidere a ploapelor.
această lume difuză
și lipsită de gust.
sau poate sunt doar eu,
un nemernic ce a consumat
prea mult zahăr.

ce rost are, să aibe toate rost?

luni, 8 iunie 2009

pe malul unui rîu

nu cunosc aceste priviri
ce-mi cern un chip cunoscut
scos de sub mîl şi stropit
peste iarba udă
parcă m-aş urâ pentru fiecare
mîngâiere ce ţi-am dat-o
necondiţionată,
nu ai meritat să-ţi
sorb buzele, să-ţi inspir
mirosul de tei uscat
eşti seacă, exact ca un rîu,
eşti putredă,
deşi sună siropos, acest te iubesc
vechi de 3 ani, mă izgoneşte
aproape, cît mai aproape.
de tălpile tale, să le văd
cum uscate, gonesc prin ţărână
acest te iubesc... stresant, ce-mi
ţipă-n timpan, ce-mi presară
venin pe limbă.
mă jigodie, dispari din vise
din gust, din ecou,
din purtare!

l-am îngropat azi, chipul tău,
în mîlul uscat, în lut, in piatră,
la rădăcina sălciilor,
şi frământând cu mîinile astea,
crude, am făcut palat pe măsură
să-l închid acolo, pe veci
să-l văd doar cînd am să pot
în timp... şi-n ani
la ce a fost.

sâmbătă, 30 mai 2009

detest sa te văd fericită

detest să te văd fericită
să-ţi văd albul dinţilor
prin cămaşa buzelor
surâsul de copil tîmp
ce-mi invada viaţa
încăpăţânarea idioată de care...
dădeai dovadă.
v-aş strânge de gît
şi pe tine şi pe ăla
dar, omul plictisit din mine
ce obişnuia să zbiară
sparge seminţe, nepăsător,
în căutare de ceva pe măsură
ceva, altceva, ceva ce tu
nu ai de oferit
ceva bun, orice altceva
în afară de tine.

luni, 25 mai 2009

discuţie cu mine însumi

nu există gură să zacă moartă
în bătaia puştii
amorţită de sete şi strîmbă de foame
nu există răbdare să încingi
ura din tine, domol.
nu ai destul amar să-l simţi pe limbă
să-ţi schimbe gustul dulce lăsat de alţii
parcă te închide cineva-ntr-o casă cu
ferestre mici, ce împiedică lumina
să-ţi prajească pielea ca un soare
de Iulie, stând întins pe plajă.
te simţi stăpân, nu?
te simţi stăpân peste această mică lume
acest univers continuu clădit cu multă teamă
în zor cu fatada nefinisată cu rîsetul 
înnăbuşit ce-l ţineai în timp de atît amar
de vreme.
frige ca şi mîncarea de-a gata,
acest vis aburind
şi cînd aprinzi lumina prin 
cămara mea, bîntuită de întuneric
... am să mor răstignit pe lume.

miercuri, 20 mai 2009

pe patul puştii. amorţeală şi vise

habar nu am ce taste
se apasă pentru a forma
acest contur fad, de-l
colorez zilnic în mintea mea
confuză.
aceste mizerii sufleteşti ce se vor
aşternute pe alb-ul acesta,
murdărindu-l.

ca peştele fără apă,
ce moare, uscându-se in văpaia vîntului de iulie
nu-ţi cunosc umbrele lăsate şi nici
persoana ce mă cred că sunt
nu cunosc aceste peisaje pictate fals
parcă laminate prost, ce atârnă în rame
nu le-am făcut eu rostul
tu... nu le-ai văzut rostul
îmi trec puţine prin gînd acum
şi puţină vlagă se m-ai zbate-n trup
gata să lupte.

deschid ochii doar pentru a-i dezamăgi
întind mîna doar pentru a o amorţi
de partea cealaltă, nu v-a răspunde cineva
căci toată lumea este inexistentă
mi-am creeat-o prea departe
şi acum nu o pot afla.

marți, 19 mai 2009

mi-am găsit liniştea

acest aer insipid, de-l trag pe nări,
îmi schimbă starea, parcă des,
îmi amintesc, privind pe balconul din...
ochii mei, aceeaşi privelişte
ce-mi pornea amintiri, acest motor fără
privelişte, aşteptam să mă ierţi, căci
te ştiu de o viaţă, o eternitate desăşurată lent
în faţa ochilor mei.
parcă aş pune spaţiu,
mă gîndeam că ai înţelege mai bine.
dar şi acest spaţiu trebuie să aibe
continuu-ul său,
dar şi această stare ar trebui să...
recidiveze pe cîmpii aurii de gînduri,
îngândurate, de mîini gîrbovite adunate,
înfăşate şi vorbite.
şi ştii ce-mi este pe plac?
străduţe înguste, întortocheate, deocheate,
de prea multă lume. şi-n gîndul meu, înjurând prea des,
scriu prea rar.
ştii, mi-am găsit liniştea şi ea...
mi-a zîmbit frumos cu dantura de lapte,
m-a sărutat focos cu buzele cărnoase şi...
mi-a şoptit... te-am găsit şi nu-ţi dau drumul,
iubirea mea dulce-amară cu fiecare treaptă de
scară, urcată coborâtă, învinsă, doborâtă.
Te iubesc, mi-a zis pe fugă,
alergâng îngândurată în straie de nalucă

duminică, 10 mai 2009

foreign dream

şi visez la
aceste firicele de
sirop cu gust de arţar aţos,
splendid în bătăile inimii ce ar fi vrut
să-ţi explice că memoriile digitale
imortalizate în timp, mă ţin în loc,
în hibernare.

am întinerit azi,
după ce nu
ne-am m-ai văzut,
nu te-am m-ai văzut,
nu ai m-ai văzut
liniştea ce o păstram în grădină
îngropată departe de zgomotul paşilor
departe de toţi

s-a închis de mult,
plictisit şi dezamăgit
auzul meu fin
la vocea ce o simţeam în cerebel
odinioară

cîrpe în vînt, în fond
asta ţi-ai dori
cînd nimic nu se găseşte
să peticească
aceste taste, această mască,
aceste memorii digitale din telefon,
immortalizate, amare, aruncate
departe...

sub mine, băi, sub mine zac
ca-n mîl... blestemată fie ziua!

duminică, 3 mai 2009

words of poetry

şi-mi vine să râd...
ce cuvinte precare-mi scapă
printre dinţi, înjurături sau
cuvinte ce leagă nonsensuri,
depravate nonsensuri,
ascunse-n fum de ţigară,
noaptea tîrziu.

fumate şi răsuflate
cum, oare, aş putea să le cos
la loc în timpul pierdut ce se
aşterne în faţa mea.
şi nu-i vorba de lacrimi ce
aş putea aşterne,
nu-i vorba de mine
nu-s o persoana reală, eu...
nu exist

am gînduri fictive, trăiesc o
iluzie, înconjurat de fantome,
aidoma unui vis...
îmi aduc aminte,
jucându-mă sub masă
ca şi copil. privind la masa de lemn
şi la pereţii albi.

fără titluri pe alb şi negru
fără mine, dincolo de aceste cuvinte
ce refuz să le diger.
fără ceea ce, alţii, spun că macină
interiorul acesta putred.