detest sa te văd fericită

detest să te văd fericită
să-ţi văd albul dinţilor
prin cămaşa buzelor
surâsul de copil tîmp
ce-mi invada viaţa
încăpăţânarea idioată de care...
dădeai dovadă.
v-aş strânge de gît
şi pe tine şi pe ăla
dar, omul plictisit din mine
ce obişnuia să zbiară
sparge seminţe, nepăsător,
în căutare de ceva pe măsură
ceva, altceva, ceva ce tu
nu ai de oferit
ceva bun, orice altceva
în afară de tine.

discuţie cu mine însumi

nu există gură să zacă moartă

în bătaia puştii

amorţită de sete şi strîmbă de foame

nu există răbdare să încingi

ura din tine, domol.

nu ai destul amar să-l simţi pe limbă

să-ţi schimbe gustul dulce lăsat de alţii

parcă te închide cineva-ntr-o casă cu

ferestre mici, ce împiedică lumina

să-ţi prajească pielea ca un soare

de Iulie, stând întins pe plajă.

te simţi stăpân, nu?

te simţi stăpân peste această mică lume

acest univers continuu clădit cu multă teamă

în zor cu fatada nefinisată cu rîsetul 

înnăbuşit ce-l ţineai în timp de atît amar

de vreme.

frige ca şi mîncarea de-a gata,

acest vis aburind

şi cînd aprinzi lumina prin 

cămara mea, bîntuită de întuneric

... am să mor răstignit pe lume.

pe patul puştii. amorţeală şi vise

habar nu am ce taste
se apasă pentru a forma
acest contur fad, de-l
colorez zilnic în mintea mea
confuză.
aceste mizerii sufleteşti ce se vor
aşternute pe alb-ul acesta,
murdărindu-l.

ca peştele fără apă,
ce moare, uscându-se in văpaia vîntului de iulie
nu-ţi cunosc umbrele lăsate şi nici
persoana ce mă cred că sunt
nu cunosc aceste peisaje pictate fals
parcă laminate prost, ce atârnă în rame
nu le-am făcut eu rostul
tu... nu le-ai văzut rostul
îmi trec puţine prin gînd acum
şi puţină vlagă se m-ai zbate-n trup
gata să lupte.

deschid ochii doar pentru a-i dezamăgi
întind mîna doar pentru a o amorţi
de partea cealaltă, nu v-a răspunde cineva
căci toată lumea este inexistentă
mi-am creeat-o prea departe
şi acum nu o pot afla.

mi-am găsit liniştea

acest aer insipid, de-l trag pe nări,
îmi schimbă starea, parcă des,
îmi amintesc, privind pe balconul din...
ochii mei, aceeaşi privelişte
ce-mi pornea amintiri, acest motor fără
privelişte, aşteptam să mă ierţi, căci
te ştiu de o viaţă, o eternitate desăşurată lent
în faţa ochilor mei.
parcă aş pune spaţiu,
mă gîndeam că ai înţelege mai bine.
dar şi acest spaţiu trebuie să aibe
continuu-ul său,
dar şi această stare ar trebui să...
recidiveze pe cîmpii aurii de gînduri,
îngândurate, de mîini gîrbovite adunate,
înfăşate şi vorbite.
şi ştii ce-mi este pe plac?
străduţe înguste, întortocheate, deocheate,
de prea multă lume. şi-n gîndul meu, înjurând prea des,
scriu prea rar.
ştii, mi-am găsit liniştea şi ea...
mi-a zîmbit frumos cu dantura de lapte,
m-a sărutat focos cu buzele cărnoase şi...
mi-a şoptit... te-am găsit şi nu-ţi dau drumul,
iubirea mea dulce-amară cu fiecare treaptă de
scară, urcată coborâtă, învinsă, doborâtă.
Te iubesc, mi-a zis pe fugă,
alergâng îngândurată în straie de nalucă

foreign dream

şi visez la
aceste firicele de
sirop cu gust de arţar aţos,
splendid în bătăile inimii ce ar fi vrut
să-ţi explice că memoriile digitale
imortalizate în timp, mă ţin în loc,
în hibernare.

am întinerit azi,
după ce nu
ne-am m-ai văzut,
nu te-am m-ai văzut,
nu ai m-ai văzut
liniştea ce o păstram în grădină
îngropată departe de zgomotul paşilor
departe de toţi

s-a închis de mult,
plictisit şi dezamăgit
auzul meu fin
la vocea ce o simţeam în cerebel
odinioară

cîrpe în vînt, în fond
asta ţi-ai dori
cînd nimic nu se găseşte
să peticească
aceste taste, această mască,
aceste memorii digitale din telefon,
immortalizate, amare, aruncate
departe...

sub mine, băi, sub mine zac
ca-n mîl... blestemată fie ziua!

words of poetry

şi-mi vine să râd...
ce cuvinte precare-mi scapă
printre dinţi, înjurături sau
cuvinte ce leagă nonsensuri,
depravate nonsensuri,
ascunse-n fum de ţigară,
noaptea tîrziu.

fumate şi răsuflate
cum, oare, aş putea să le cos
la loc în timpul pierdut ce se
aşterne în faţa mea.
şi nu-i vorba de lacrimi ce
aş putea aşterne,
nu-i vorba de mine
nu-s o persoana reală, eu...
nu exist

am gînduri fictive, trăiesc o
iluzie, înconjurat de fantome,
aidoma unui vis...
îmi aduc aminte,
jucându-mă sub masă
ca şi copil. privind la masa de lemn
şi la pereţii albi.

fără titluri pe alb şi negru
fără mine, dincolo de aceste cuvinte
ce refuz să le diger.
fără ceea ce, alţii, spun că macină
interiorul acesta putred.