prefaţă...mereu am urât cuvîntul ăsta...
adica, o faţă la început... la ceea ce urmează să
spun. există doar o singură faţă... nu am mai multe :

nu sunt stropi să spargă gheaţa ce o vărs in pahar
sau mulţimea de isteţi gata să te ajute,
căci... prieten drag, ezitarea mea dulce are... defectele sale
şi tu nu dormi la ora asta, dar telefonul sună tardiv cu regrete că ai plecat
drag prieten... drag,
sunt mulţumit că găsesc diacriticile greu pe această tastatură
sper să regăsesc acel drag prieten... drag,
printre rînduri căci nu am cui să-i zic,
şi aşa s-a spart acel cub de gheaţă cînd ne băteam şi eram
pequenos.
bă prietene... Bă!!!
un avion aşteaptă, noi ne ţinem răsuflarea, te invidiez şi-ţi urez succes
şi în acelaşi timp te vreau acasă, lîngă noi, că doar aici te născuşi,
bă prietene, bă!

între așternuturi

nu am învățat să controlez
ce-mi dictează mîna
cuvintele ce se vor scrise
pe pata asta de foaie
cuvintele ce vor să păteze
aceste mîini murdare

ce rost ar fi avut
picăturile ce cad pe burlan
ținându-mă treaz,
departe de acest somn dulce,
matinal,
ce rost ar fi avut muzica,
ce-mi răsună în căști, tare,
obosindu-mă.
decad cu fiecare notă muzicală
ce-mi crestează timpanul

ce rost are... acest univers
ce ți-l creezi înainte de fiecare
închidere a ploapelor.
această lume difuză
și lipsită de gust.
sau poate sunt doar eu,
un nemernic ce a consumat
prea mult zahăr.

ce rost are, să aibe toate rost?