mă gîndeam să vă recomand o melodie
personal îmi aduce aminte de astă vară
cînd, împreuna cu alţi 3 prieteni, mergeam spre
Costineşti cu motocicletele.
era ora 2 dimineaţa,
luna se reflecta în apa limpede
a Techirghiolului.
o scenă de vis.

al cuvintelor nerostite

întreabă-mă cum a zburat timpul
pe lîngă noi,
copii,
aşa cum obişnuiam să fim,
fimaţi de timp,
învăluiţi de ceaţă.
toate cuvintele ce le primesc,
în ureche să-mi răsune,
le primesc cu drag, cu dor
ca ceara picurată pe covor
întreabă-mă cum zboară timpul
şi nu aş şti să-ţi răspund,
nu aş şti cine sunt
identitatea mea timpurie
ascunsă de mîini omeneşti
mămoase,
imprejmuite de muşte,
de primejdie,
de seri în fum de ţigară,
nu al nostru,
căci nu fumăm.

parcă am zbura prin clişee
te-aş atinge, te-as mîngâia
dar patul a fost mutat,
pereţii au fost văruiţi
noi nu mai suntem
de mult ceea ce eram,
acum suntem ceară topită
sub flama timpului
iar opţiunile sunt din ce în ce mai
restrânse.

aş fi şters strofa asta...


să fiu egoist?
acest eu, nou născut
chipurile, gata să judece,
dar cine ar înţelege
seri petrecute pe plajă
pe ascuns în maşină
gata să
închei tot.

să le dau chei tuturor
spre acest abis.

acum, văd doar drumuri
cu peisaje rupte din
imaginaţia mea,
cu mîini ce se împletesc,
sub farmecul de odinioară.
chipuri ce se schimonosesc,
în maşină, la drum lung,
de oboseală.

a trecut, mi se comunică în
căşti
a trecut, îmi şoptesc,
parcă pierdut,
parcă mai bun,
mai puternic.

maestru al cuvintelor nerostite.
ai pierdut, în faţa ta.

întreabă-mă, Mă,
Unde a trecut timpul,
iubindu-te singur?