tratat de toamna

frunza asta de mesteacăn
mestecată de atâtea ori
şi înghiţită
şi scuipată...
nu-şi găseşte locul
între celelalte frunze
căzute din copac
ar prefera să
mucegăiască-n
aer
să ajungă jos doar
mucegaiul său brun
doar sămânţa de se vrea
aşternută sub gorun
doar coada ce-o ţinea
strânsa de braţul
copacului.

împlinite sau nu
dorintele fiecărui om
sau frunze ce
îi este dat să traiască
asemenea vremuri
gata să-i tulbure mintea
să-i răscolească
ochii
şi să-i schimonosească faţa,
devin
lut sub lopata vremii
sau
pământ gata de călcat.
simţi ca aceasta călătorie
a frunzei tale nu mai ia sfărşit
cazi în continuu timp de
ani buni
iar mucegaiul ce ar trebuie să se formeze
înainte să-ţi pierzi culoarea
întârzie să apară

cine sunt eu?
această
fiinţă
ofilită de-şi
priveste-n cioburi
chipul
peste ani ce s-au cernut
căci,
orice clovn sub mască
e gata să izbucnească-n lacrimi.