pasențe

picături de ceară picurate
cu acuratețe pe canapea,
cu finețe.
cu ochii-n tavan și înjurături
pe buze, timpul se scurge
îngândurat de vărsta lui,
printre palmele tuturor

e ca rugina de pe tinichele
așa și cu dragostea,
ceva putred de care simți nevoia.
am uitat, a fost acum mult timp,
dar am uitat și nevoia pentru
putred
pentru picăturile de ceară
ce-mi ardeau canapeaua și
așternuturile,
brațele si tricoul
cînd le picurai din ochi.

găsind printre ruinele,
acelui vechi și ponosit,
ceva


teama te face
să tragi obloane,
să baricadezi uși,
să ruginești, fără ingrediente,
în propia-ți nepăsare.
nu regret multe,
cu adevarat,
poate doar îmi pare rău.

ar fi special de tot
să faci cunoștință
cu jigodia din mine.