n-am niciun scop pervers,
doar să trăiesc în
acest întuneric ce-mi
arde timpanul.
n-am amici, pofte carnale,
lucruri materiale,
n-am omul din mine ce ar dori
să respire primăvară.
n-am paşi ce cad,
amorţiţi, îndrăgostiţi,
ca proştii ce-şi pierd vremea
prin parcuri.
n-am vise sau
coşmaruri,
promisiuni, decepții sau
imagini ce să prindă contur.
am o gură, insipidă,
ce o pot săruta,
am puţin din puţinul
rămas altora.
am o scară ce o urc,
în sus, în jos
o stradă ce o străbat
în lung, în lat.
am ţăndări în ochi,
praf de cioburi,
am copilăria în urechi,
răsunând departe.
am o plajă,
un soare, o umbrelă albă
un nisip fin,
să mă zgârie în talpă.
căldură să pot respira
dulcele aer de August
cu oglinzi ce se sparg
încet, pe rînd, în jur.
am totul, am nimic
dar mi-a șuierat viața,
că totul trece
și am fix cît îmi lipsește
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu