ce-mi răsună-n
timpanele astea prăfuite
cu prafuri
mentolate
adunate în palme
sunete de saxofon
răsunând pe culoarele
minții mele
închise la orice negociere
de armistițiu.
răsare din frigul
ce ne înconjura pe
amândoi
semnul de întrebare
pe sub sălcii
obosite
pe sub salcâmi
îndoiți
de ploaie
este fix ca-n mintea ta,
Camelio,
exact cum credeai tu că se va
sfârși
doar că actorul ăla prost
ce nu ia vreodată
Oscarul
astăzi moare
încet ca și ieri
mai repede ca acum
6
luni
mai stins ca acum 3 ani
desenat cu cărbune,
desenat cu corector.
cu suflare sau fără,
obiceiurile proaste
rămân acolo
pentru ca nu-mi pot da
silința la mai mult
cînd nu am de ce.
sănătate, îți urez,
sănătate
o spun cu zîmbetul
meu cinstit
din colțul gurii mele,
de unde odinioară
îți ziceam să te duci
dracu'
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu