fă-mi o favoare
cand ies din cameră
stinge lumina
în mintea mea.
cum ai făcut mereu,
cum pașii
s-au spart
repetitiv
de timpanul meu
zdrobindu-l.
respirând acest
aer împreună
de parcă a trecut
o eternitate
mă face să ruginesc
în creier,
îmi face ca
încheieturile mîinilor
să obosească
scriind litere.
dacă te uiți atent
poți vedea
toate aceste
pilituri de metale
diferite
cum își schimbă
culoarea
cînd le atingi.
poate nu-mi ești de folos
mă gîndesc
pentru că nu-mi
pasă cînd
te chircești
plângând
sau că-ți curge mascara
sau ca sughiți de plâns
sau... că nu-ți pasă
deloc.
aș țipa din
rărunchii sufletului meu
că sunt liber
și ghici ce... ?
mi-am dat seama că
eram mereu liber
în închisoarea ce
mi-am construit-o...
singur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu