simt o liniște
încuiată adânc cu lacăte ruginite
cuvinte plăpânde atârnă
zgârie cu unghiile
foaia pe care-mi vărs
inspirația
azi...
azi a trecut surd fără ceva anume
azi a trecut cu rost
ca orice zi eliberată din întuneric
repede
și văd, fără tine,
un tipar ciudat
am rupt cheilie-n ușă
am oprit ceasurile din casă
să nu poți pleca
și nici
timpul să treacă
să las persoana ciudată din mine
să asculte tăcerea secundarului
ce vestește
nimic
și coloană sonoră
îmi poate fi
poezia ce viața o
urzește printre
scândurile din gard
ce despart
aceste mări
agitate de nori de praf
cuvinte înnabușite de tuș negru
foi sugrumate de alb
pereți
albaștri
și camere fără încuietori
mă gîndesc
să trăiesc în văzul lumii oarbe
ce-mi promite
că mă va ameți ușor
fără
anestezic
și-mi va recita ușor
Eminescu
sau
Bacovia
ale căror nume
demn nu-s
a le pronunța
sau voi auzi
o baladă a lui Porumbescu
scârțâind a vioară
pe la fereastra casei.
...poezia vieții e scurtă
dar eu o pot scrie
în cîte catrene și cîte strofe vreau
pentru a-mi sărbători
timpul petrecut
pînă acum.
cinșpe Mai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu