şi-mi vine să râd...
ce cuvinte precare-mi scapă
printre dinţi, înjurături sau
cuvinte ce leagă nonsensuri,
depravate nonsensuri,
ascunse-n fum de ţigară,
noaptea tîrziu.
fumate şi răsuflate
cum, oare, aş putea să le cos
la loc în timpul pierdut ce se
aşterne în faţa mea.
şi nu-i vorba de lacrimi ce
aş putea aşterne,
nu-i vorba de mine
nu-s o persoana reală, eu...
nu exist
am gînduri fictive, trăiesc o
iluzie, înconjurat de fantome,
aidoma unui vis...
îmi aduc aminte,
jucându-mă sub masă
ca şi copil. privind la masa de lemn
şi la pereţii albi.
fără titluri pe alb şi negru
fără mine, dincolo de aceste cuvinte
ce refuz să le diger.
fără ceea ce, alţii, spun că macină
interiorul acesta putred.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu