în bătaia puştii
amorţită de sete şi strîmbă de foame
nu există răbdare să încingi
ura din tine, domol.
nu ai destul amar să-l simţi pe limbă
să-ţi schimbe gustul dulce lăsat de alţii
parcă te închide cineva-ntr-o casă cu
ferestre mici, ce împiedică lumina
să-ţi prajească pielea ca un soare
de Iulie, stând întins pe plajă.
te simţi stăpân, nu?
te simţi stăpân peste această mică lume
acest univers continuu clădit cu multă teamă
în zor cu fatada nefinisată cu rîsetul
înnăbuşit ce-l ţineai în timp de atît amar
de vreme.
frige ca şi mîncarea de-a gata,
acest vis aburind
şi cînd aprinzi lumina prin
cămara mea, bîntuită de întuneric
... am să mor răstignit pe lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu