tout ira bien, ma chérie

am găsit curajul de rigoare
să-ți ofer o floare

am găsit și privirile ce
le pierdusem gîndul
închise într-o cutie
cimentuită-n scări abrupte
de lemn

am găsit mirosul de vechi
în podul sufletului ce-și dădea
un duh
o mizerie de culori, dulci, anoste
total nepotrivite.

poți încerca a decupa
pe marginea aceste păini, ce-ți este oferită
ca un fel de ofrandă
zeului cîinesc ce zace în fiecare
dintre noi.

pot să-ți însuflețesc speranțele
să ți le ucid
să le gust teama amăruie
cînd nu știi ce să faci cu mine
dar eu sunt încăpățânat
și ne doresc fericiți

e un colț de floare
pe acest peron rece ca iarna
ce a trecut
iar aerul mă îmbată
cu o căldura tîmpită ce nu
mi-ar da pace

însă pot sorbi cu plăcere
umbre dezinvolte ce se joacă
într-un ritm lent
în timpanele mele perforate
pot ține cont de pendulul
ce mi-a capturat
privirea-n loc și refuză
să o dezlănțuiască

am marea...
și este o satisfacție mare
să pot orbi încet
la lumina apei ce se reflectă
din colbul adunat în mintea mea
unde... ți-ai lăsat pașii

pașii în praf praf de cretă
din orașul ăsta blestemat
pînă în țara ta depărtată
pînă ce licorile, dulce ca moartea
vor amorți venele cu care
încerc să urlu aceste note muzicale
scrise

și pe notele mele muzicale
de pian surd
mă duc să sting lumina-n
casă
căci e ziuă, de vrei
să intri

aaah...
tout ira bien, ma chérie!