postări în miez de noapte

mă gîndeam la culori
pînă să-mi furi
culorile
mă gîndeam la
pământ
pînă să-mi dau seama
că sunt cu picioarele-n
aer

mă gîndeam că-i
ceață afară
și nu văd prea bine
ce se întâmplă
în fața mea
știam că
nu am mîini reci
ale mele sunt calde
să poată
topi
sculpturi de gheață
îngândurate
ce vor a ridica, în jurul lor
cetăți
cu pereți subțiri
și străjeri beți

avem
măști de ceramică
destule
să facem petreceri mascate
dar nu ne obosim
un moment
să le dăm jos
ar fi frumos
să ne vedem
chipurile obosite
de povara
lor

aș fi vrut
să fiu mut
sau orb
ar fi simplu
să nu știu
ce vreau să văd
și să mă
împac cu
gîndul că știi doar ce scriu aici