ah... timpul... timpul a trecut

am simţim în suflet
că deschis gura pentru ultima oară
atingînd cerul cu picioarele
şi retrăgându-mi scheletul
ăsta slab de pe balansoarul
ruginit

aşa mă simt şi azi
folosit de timp,
ruginit
neuns
cu oasele-mi grele
atârnând peste canapea
cu mîinile bătrâne acoperite
de piele tînără


suflând a disperare
prin gaura din peretele dormitorului
vremea-mi zice
că e tărziu
iar ochii mă contrazic
umpluți de lumină
orbiți de anii ce au trecut
și-mi e greață, acum,
în sfârșit...
de tot amarul ce mi-a fost
dat să-l gust
mi-e greață de praful ce
se așterne agale peste bocancii mei negri
ce nu au văzut locuri
ce nu au cunoscut oameni
de mult timp
și încerc sa rescriu
în sinea mea, același tipar
și ofer
în sinea mea
aceeași dragoste
neîmpărtășită
aceleasi cuvinte siropoase si prostești

ah... timpul... timpul a trecut

tout ira bien, ma chérie

am găsit curajul de rigoare
să-ți ofer o floare

am găsit și privirile ce
le pierdusem gîndul
închise într-o cutie
cimentuită-n scări abrupte
de lemn

am găsit mirosul de vechi
în podul sufletului ce-și dădea
un duh
o mizerie de culori, dulci, anoste
total nepotrivite.

poți încerca a decupa
pe marginea aceste păini, ce-ți este oferită
ca un fel de ofrandă
zeului cîinesc ce zace în fiecare
dintre noi.

pot să-ți însuflețesc speranțele
să ți le ucid
să le gust teama amăruie
cînd nu știi ce să faci cu mine
dar eu sunt încăpățânat
și ne doresc fericiți

e un colț de floare
pe acest peron rece ca iarna
ce a trecut
iar aerul mă îmbată
cu o căldura tîmpită ce nu
mi-ar da pace

însă pot sorbi cu plăcere
umbre dezinvolte ce se joacă
într-un ritm lent
în timpanele mele perforate
pot ține cont de pendulul
ce mi-a capturat
privirea-n loc și refuză
să o dezlănțuiască

am marea...
și este o satisfacție mare
să pot orbi încet
la lumina apei ce se reflectă
din colbul adunat în mintea mea
unde... ți-ai lăsat pașii

pașii în praf praf de cretă
din orașul ăsta blestemat
pînă în țara ta depărtată
pînă ce licorile, dulce ca moartea
vor amorți venele cu care
încerc să urlu aceste note muzicale
scrise

și pe notele mele muzicale
de pian surd
mă duc să sting lumina-n
casă
căci e ziuă, de vrei
să intri

aaah...
tout ira bien, ma chérie!

Chloe's song

i never saw it coming


nu aveam cum...
să întrevăd geometria ferestrelor mari și ciudate
din colțul meu de odaie
de pe scaunul meu de lemn
de pe parchetul meu vechi

tu... nu aveai cum să rostești
cuvinte încrucișate către mine din
celălalt colț obscur
de pe celălalt scaun de lemn
de pe mocheta mea veche

iar cuvintele nu aveau cum
să taie tăcerea înghesuită-ntre
acești patru pereți
din această casă mîncată de buruieni
de pe acest deal... bîntuit de ploi

și praful avea multe de spus
ridicându-se agale
de pe tălpile tale
de pe drumul din fața casei

praful, ca și acest zumzet
ce nu dorește să se dea bătut din
urechile mele
din cauza ta

aș fi vrut să-l fredonezi rar
să-l aud cum îngheață
să-l aud cum
piere.

clovnii, asta mi-a venit să-ți urlu
din colțul meu iluminat
ție, în colțul tău obscur,
clovnii, triste creaturi
căci trebuie să-și roadă
pantofii lungi si ciudați
să-și simtă rostul
în circ.

chloe? o vrabie cu o aripă rănită
se odihnește veșnic pe un pervaz
lîngă niște ferestre cu o geometrie ciudată
dintr-o casă mîncată de buruieni
pe un deal...

postări în miez de noapte

mă gîndeam la culori
pînă să-mi furi
culorile
mă gîndeam la
pământ
pînă să-mi dau seama
că sunt cu picioarele-n
aer

mă gîndeam că-i
ceață afară
și nu văd prea bine
ce se întâmplă
în fața mea
știam că
nu am mîini reci
ale mele sunt calde
să poată
topi
sculpturi de gheață
îngândurate
ce vor a ridica, în jurul lor
cetăți
cu pereți subțiri
și străjeri beți

avem
măști de ceramică
destule
să facem petreceri mascate
dar nu ne obosim
un moment
să le dăm jos
ar fi frumos
să ne vedem
chipurile obosite
de povara
lor

aș fi vrut
să fiu mut
sau orb
ar fi simplu
să nu știu
ce vreau să văd
și să mă
împac cu
gîndul că știi doar ce scriu aici

cromatic

dăăăăăă-mi...
o..
fereastră deschisă
din lemn de stejar
vopsită negru
să aibe priveliște către
un drum pustiu
să mă trezesc zilnic
și să mă tenteze
să merg pe el

dăăăăăă-mi...
o...
dacie veche
să-i simt mirosul
să mă întorc la a fi copil

dă-mi o gaură
în portofel
să nu-mi
mai doresc bani pentru tot restul
vieții mele

vreau o...
operație pe creier
să-mi extirpezi centrul
emoțional
după aceea...
dă-mi o...
o ușă să nu o pot deschide-n veci
și să nu simt
că mă oftic
pentru că nu știu ce se află
în spatele
ei.

dă-mi o gradină
plină de flori
pe lîngă drumul meu
pustiu
din fața ferestrei mele
să știu ce pierd

dă-mi în fiecare zi cîte un strop
de apă pentru gîtul hămesit
dă-mi o palmă bună
pentru obrazul gros
un cîine cu heterocromie
să ne privim unul pe altul
să înțelegem nimic

dă-mi un parchet ce
scârțâie
într-un conac vechi
plin de fantome
să le pot speria cu fantomele
mele
ce mă urmăresc
pretutindeni

și cînd voi avea toate astea
nimic ar conta
pentru că presărate
pe tălpile mele
nu am să le simt
gustul.

eu-mi cerșesc liniștea.

măi, mamă,
cînd scrii cu
stânga ai toate
șansele
ca
acele cuvinte să
iasă
scrise
stângaci
si tu arme posezi
puține
doar cuvintele ce-și
încețoșează mintea
le poți folosi
în război

geometrie
simetrică
emoțională
la poli
diametrali
opuși

amintirea
se destramă
încet
alunecând pe iarbă
cei ce vorbesc
nu știu
un lucru
și cei ce
au diamante-n
buzunare
nu pot cumpăra
un zîmbet
închegat în cristale.

băi, și cuvinte serioase
precum dragostea
nu-mi pot
desfăta buzele
sau corzile vocale
căci am
niciun cuvânt
îmi blestem norocul
ce
m-a facut să mă pierd
în pustiu.
arme de război
ruginite,
imaginează-ți
acorduri de
chitară
pe un nisip aspru
zgâriat
de scoici
imaginează-ți
multe
imaginează-ți
de vrei
noi doi
pe nisip
liniștiți

despre închisori si evadări ca-n filme

fă-mi o favoare
cand ies din cameră
stinge lumina
în mintea mea.

cum ai făcut mereu,
cum pașii
s-au spart
repetitiv
de timpanul meu
zdrobindu-l.

respirând acest
aer împreună
de parcă a trecut
o eternitate
mă face să ruginesc
în creier,
îmi face ca
încheieturile mîinilor
să obosească
scriind litere.

dacă te uiți atent
poți vedea
toate aceste
pilituri de metale
diferite
cum își schimbă
culoarea
cînd le atingi.

poate nu-mi ești de folos
mă gîndesc
pentru că nu-mi
pasă cînd
te chircești
plângând
sau că-ți curge mascara
sau ca sughiți de plâns
sau... că nu-ți pasă
deloc.

aș țipa din
rărunchii sufletului meu
că sunt liber
și ghici ce... ?
mi-am dat seama că
eram mereu liber

în închisoarea ce
mi-am construit-o...
singur.